DESPRE PROIECT: asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de proprietari.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
În urma acestei alegeri, practic proprietarii au arătat că înțeleg ca după problemele pe care deja le aveau și trebuiau să plătească o sumă de bani semnificativă ca urmare a furtului demonstrat al fostului administrator, să stea în continuare distanțați și să lase o singură persoană să se ocupe de problemele cu care se confrunta asociația, lăsându-i acesteia toată puterea de decizie, reprezentare și de gestionare a fondurilor colectate de la toți proprietarii din cadrul condominiului.
Într-un astfel de context, după ce au lăsat o singură persoană să se ocupe de întreaga activitate a asociației, mai exact în urmă cu aproape zece ani (respectiv în luna august 2016), proprietarii au observat din nou apariția unor probleme la nivelul asociației, prin prisma faptului că le-a fost sistat serviciul de furnizarea apei calde de către Radet Constanța. Fără a înțelege motivul pentru care acest lucru s-a întâmplat, unii dintre proprietari au luat legătura cu cel care deținea funcțiile de președinte și administrator al asociației, care le-a comunicat că nu își explică nici el această măsură a furnizorului și că va lua legătura cu reprezentanții Radet în vederea soluționării acestei întreruperi.
După mai multe zile de așteptare în care nu au primit niciun răspuns, proprietarii s-au hotărât să-l contacteze pe directorul economic al furnizorului de apă caldă și căldură, aflând de la acesta că asociația nu mai achitase de cinci luni facturile către Radet Constanța (respectiv din luna martie 2016), datoria ajungând să depășească valoarea de 100.000 lei.
Luat la întrebări de proprietari, cel care îndeplinea funcția de președinte și administrator al asociației, a spus că nu are nicio vină și că restanțele pe care le are asociația provin din datoriile pe care le-a lăsat fostul administrator.
Astfel s-a ajuns în situația ca asociația să deschidă un nou proces de delapidare (care s-a încheiat în vara anului trecut) împotriva celui care proprietarii îi dăduseră toată puterea de reprezentare și execuție în asociație (contrar prevederilor legale), pe parcursul căruia s-a demonstrat că au existat deficiențe în ceea ce privește activitatea administrare ce s-au concretizat în următoarele nereguli: necompletarea registrelor obligatorii privind contabilitatea în partidă simplă și a registrelor privind fondurile asociației, utilizarea incorectă a încasărilor asociației de proprietari care a dus la neachitarea la termen a facturilor de utilități și la neplata datoriilor către bugetul de stat. De asemenea s-a mai reținut de către instanța de judecată și faptul că nu au fost respectate prevederile legislației în vigoare referitoare la atribuțiile și obligațiile care trebuiau îndeplinite aferente funcțiilor de președinte și administrator al asociației.
În timpul procesului reprezentantul proprietarilor și-a recunoscut vinovăția, prin expertiza contabilă judiciară realizată arătându-se că valoarea la care se ridică noul prejudiciu creat asociației este de 35.075,71 lei. Din punct de vedere penal, instanța de judecată a constatat intervenția prescripției, fiind astfel încetată această latură a procesului. Din punct de vedere civil, fostul președinte și administrator a fost obligat la plata către asociația de proprietari a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, și a sumei de 35.075,71 lei, la care s-a adăugat dobânda legală aferentă perioadei cuprinse de la data de 31.10.2016 și până la data achitării integrale a prejudiciului.
Deși în această speță (chiar dacă mai târziu și cu o recuperare parțială a prejudiciului) proprietarii s-au mai dezmeticit, totuși sunt și alte exemple în care proprietarii sunt furați de 2-3 ori la rând și continuă să nu aibă niciun fel de reacție concretă și care să-și producă efectele dorite, în final ajungând ca tot ei să plătească toate daunele cauzate de cei pe care i-au ales în diferite funcții de reprezentare și/sau de execuție.
Florian Munteanu, site manager