Asociații360 este un proiect editorial de analiză, opinie și informare care prezintă situații concrete din domeniul asociațiilor de proprietari prin raportare la cadrul legal aplicabil și care oferă opinii documentate privind interpretarea și aplicarea Legii 196/2018, formulând atunci când este cazul propuneri de îmbunătățire a acesteia.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT : florian.munteanu@asociatii360.ro
O astfel de situație a traversat și un proprietar din Sectorul 6, care a ales ca timp de un an și jumătate să nu mai achite cheltuielile de întreținere, ajungând în toată această perioadă la o restanță totală în valoare de 8.737,57 lei.
Deși președintele asociației i-a solicitat verbal în mai multe rânduri proprietarului să achite restanțele pe care le are, la care s-au adăugat mai multe notificări ce au fost emise și transmise de către asociația de proprietari în privința achitării debitului restant la cotele de întreținere, răspunsurile proprietarului referitoare la plata restanțelor au constat mereu doar în promisiuni care ulterior nu au mai fost onorate.
Ceea ce l-a determinat pe proprietar să-și schimbe total comportamentul, a fost deschiderea unui proces de către asociația de proprietari în vederea recuperării debitului restant (în valoare totală de 8.737,57 lei), compus din:
Imediat după deschiderea procesului, proprietarul a înțeles să achite întreaga sumă datorată asociației (debit principal și penalități de întârziere), fără a contesta în vreun fel modalitatea de calcul sau anumite sume ce compuneau debitul restant, în plus fiind obligat de către instanță să achite și cheltuieli de judecată în favoarea asociației de proprietari, în sumă de 1.000 lei , reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Florian Munteanu, site manager