Site de informare care militează pentru apărarea drepturilor legitime ale proprietarilor. Susținem informarea corectă a proprietarilor din condominii!

Termeni și condiții

Asociații360 este un proiect editorial de analiză, opinie și informare care prezintă situații concrete din domeniul asociațiilor de proprietari prin raportare la cadrul legal aplicabil și care oferă opinii documentate privind interpretarea și aplicarea Legii 196/2018, formulând atunci când este cazul propuneri de îmbunătățire a acesteia.

URMĂREȘTE-NE:

CONTACT : florian.munteanu@asociatii360.ro

Primăria Târgu Mureș nu-și îndeplinește în mod real rolul de sprijinire, îndrumare și control a asociațiilor de proprietari ┃asociatii360.ro
26 septembrie 2026

Sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari – atribuții pe care Primăria Târgu Mureș nu le exercită în mod real

     Ceea ce mai părea greu de imaginat este pe cale să se producă la Târgu Mureș: sunt șanse mari să se dovedească în următorii ani faptul că un singur administrator a prejudiciat mii de proprietari cu aproape 4,4 milioane de lei.

     Deocamdată, fostul administrator are calitatea de inculpat într-un dosar de urmărire penală, se află sub control judiciar și a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave. Până la o pronunțare definitivă a instanței de judecată, fostul administrator se bucură de prezumția de nevinovăție, iar faptele acestuia privind posibilele nereguli majore în ceea ce privește gestionarea fondurilor unui număr de 15 asociații de proprietari trebuie probate în fața judecătorilor.

     Trecând peste faptul că încă nu există o pronunțare definitivă a instanțelor de judecată prin care să se stabilească răspunderea penală, în acest moment este clară amploarea prejudiciului adus miilor de proprietari, chiar și numai ținând cont de datoriile care s-au acumulat la furnizorul de apă. Unii dintre proprietari au ajuns să-și achite deja încă o dată cotele de întreținere pentru a nu fi debranșați de la utilități.

     Faptul că un singur administrator a reușit să facă ce vrea și să prejudicieze zeci de asociații de proprietari arată, pe de o parte, că pe proprietari nu i-a interesat activitatea și situația financiară a asociațiilor, respectiv debitele care se tot acumulau la furnizorii de utilități. În același timp, nu i-a interesat nici faptul că cenzorii, președinții și membrii comitetelor executive au avut un rol pur formal, lăsând o singură persoană, care nici măcar nu avea atribuții în acest sens, să se ocupe de întreaga activitate a asociației.

     Este clar că întregul dezastru financiar nu se putea produce dacă proprietarii ar fi fost prezenți la adunările generale, ar fi cerut explicațiile necesare, și-ar fi ales reprezentanți care să îndeplinească obligațiile prevăzute de Legea 196/2018 și ar fi luat din timp măsurile care se impuneau în cazul unui dezechilibru în ceea ce privește situația financiară a asociației. La nivelul fiecăreia dintre asociațiile prejudiciate, este evident că nu a existat un mecanism real de control, iar proprietarii nu au luat nicio măsură prin care să limiteze din timp direcționarea fondurilor asociațiilor către interesele și scopurile personale ale administratorului.

     Și totuși ... conform prevederilor Legii 196/2018, serviciul specializat din cadrul administrației publice locale ar fi trebuit să-și exercite rolul de sprijinire, îndrumare și control. Prin urmare, Primăria Târgu Mureș, prin Serviciul Juridic, Logistic și Asociații de Proprietari, avea toate pârghiile necesare să observe și să limiteze neregulile atât de grave încă din forma lor incipientă. Acest lucru nu s-a realizat, întrucât serviciul specializat a avut și are cu totul alte preocupări decât asigurarea unui control real al asociațiilor de proprietari.

     În privința preocupărilor acestui serviciu nu se poate spune, în acord cu rapoartele de activitate întocmite în ultimii ani, că s-ar fi făcut controale și că s-ar fi aplicat sancțiuni acolo unde se impunea. (...) Cam câte amenzi era necesar să fie aplicate, spre exemplu, unui administrator care a produs un posibil prejudiciu de peste 4 milioane de lei unor zeci de asociații de proprietari?

     Primăria Municipiului Târgu Mureș: „În anul 2024 s-au investigat și soluționat 150 sesizări și petiții ale cetățenilor privind disfuncționalități în activitatea asociațiilor de proprietari. Evaluarea petițiilor și sesizărilor s-a finalizat cu propuneri și recomandări cu caracter corectiv, pentru respectarea, de către conducerile asociațiilor de proprietari și furnizorii serviciilor de utilitate publică, a cadrului legal în materie.”

     Deci, în anul 2024, cu un an înainte de apariția discuțiilor publice privitoare la furtul de milioane de lei din zeci de asociații, serviciul specializat făcea „recomandări cu caracter corectiv” în loc să „bubuie” cu sancțiuni.

     Cam în aceeași manieră este descrisă activitatea de sprijinire, îndrumare și control și pentru anii 2023, 2022, 2021, 2020 ... nimic despre o posibilă delapidare majoră, nimic despre funcționarea și administrarea defectuoasă a zeci de asociații de proprietari, nimic despre controale realizate, nimic despre amenzi aplicate, niciun avertisment privind posibila amploare, la o asemenea scară, a furtului din zeci de asociații.

     În schimb, în rapoartele de activitate se scriu, pe parcursul a mai multor ani, pagini întregi despre programul de reabilitare termică a blocurilor, preocupare care pare să fi ajuns, într-o proporție de peste 90%, principalul obiect de activitate în ceea ce privește asociațiile de proprietari al Serviciului Juridic, Logistic și Asociații de Proprietari din Primăria Târgu Mureș.

     Chiar nu se puteau ocupa de programul de reabilitare funcționari publici specializați pentru acest tip de activitate, iar inspectorii din cadrul serviciului specializat să-și îndeplinească atribuțiile conform prevederilor Legii 196/2018?

     Oricine poate arunca o privire pe site-ul Primăriei Târgu Mureș, la secțiunea destinată asociațiilor de proprietari, și va vedea că acest serviciu are printre atribuții: îndrumarea, sprijinirea și controlul asociațiilor de proprietari; organizarea și exercitarea controlului financiar-contabil și de gestiune al asociațiilor de proprietari; constatarea contravențiilor cu privire la activitatea asociațiilor de proprietari și aplicarea amenzilor contravenționale, în condițiile legii.

     De asemenea, din rapoartele de activitate rezultă că, în anii 2020 și 2021, cei din serviciul specializat au făcut solicitări către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și către Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, pentru a nu se elimina din Legea 196/2018 prevederile care reglementează raporturile dintre autoritatea administrației publice locale și asociațiile de proprietari.

     Ce să zic ... bine că se ocupă ei în continuare de controlul asociațiilor de proprietari ca să nu facă nimic. Ba da, tocmai aceste dispoziții din Legea 196/2018 ar trebui eliminate, iar controlul activității asociațiilor de proprietari ar trebui realizat de o structură separată de primării. În felul acesta s-ar elimina și situația în care orice primărie își poate stabili propria viziune asupra modului în care se raportează la activitatea asociațiilor de proprietari.

     Privind în ansamblu tot ceea ce se întâmplă la Târgu Mureș și prin prisma lipsei controlului real în asociațiile de proprietari, este greu de imaginat cum s-ar fi putut opri din timp o astfel de situație. Practic un administrator a găsit atât de mult loc de întors și suficiente posibilități de a acționa în favoarea sa și în detrimentul multora, în condițiile în care cei mai mulți dintre proprietari au fost dezinteresați de activitatea asociațiilor și a reprezentanților pe care i-au ales, iar serviciul specializat din primărie s-a ocupat cu preponderență de reabilitarea termică a blocurilor și de soluționarea sesizărilor proprietarilor prin recomandări și măsuri corective.

 

Florian Munteanu┃asociatii360.ro

Alte Articole

arrow left
arrow right