DESPRE PROIECT: asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de proprietari.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
Judecătoria Constanța a respins plângerea contravențională formulată de președintele Asociației de Proprietari nr. 467 din Constanța, menținând sancțiunea de 3.000 de lei aplicată în baza prevederilor art. 102 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 196/2018, mai exact pentru „ ... neîndeplinirea sau depășirea atribuțiilor de către președinte ...”
În concret este vorba despre o amendă aplicată în urma unor verificări efectuate de către inspectori din cadrul serviciului specializat din primărie, în baza sesizărilor venite din partea unora dintre proprietarii din cadrul asociației, prin care se reclamau mai multe abateri imputate președintelui asociației, printre care s-au numărat: organizarea unor adunări generale fără respectarea procedurilor legale de convocare, efectuarea unor lucrări pe proprietatea comună, respectiv majorarea unor retribuții și angajarea unor cheltuieli, doar în baza deciziilor comitetului executiv, fără a exista hotărâri ale adunărilor generale care să susțină aceste decizii.
Pagini întregi de argumente sterile a adus președintele pe care le-a considerat ca fiind în favoarea lui, invocând orice aspect mai puțin respectarea și aplicarea prevederilor Legii 196/2018. Spre exemplu:
Poziția inspectorilor din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a fost una corectă și clară, respectiv aceea de a-și exercita onest atribuțiile de control, verificând respectarea prevederilor Legii 196/2018 și aplicând măsurile legale pe care le impuneau faptele constatate.
P.S. - atât tonele de discuții sterile și inutile purtate în multe dintre asociațiile de proprietari cât și părerile personale pe care unii vor să le impună, pe lângă faptul că ocupă mult timp și sunt extrem de obositoare pentru cei care se implică în activitatea asociațiilor, nu înlocuiesc obligațiile prevăzute de Legea 196/2018;
- inspectorii din Primăria Constanța s-au raportat la cele constate și la dispozițiile Legii 196/2018, aceasta fiind calea corectă de urmat în ceea ce înseamnă activitatea oricăreia dintre părțile implicate în bunul mers al unei asociații de proprietari;
- raportarea la normele legale în vigoare, nu numai că este constructivă și asigură un limbaj comun între cei implicați și care își doresc o corectă funcționare a unei asociații de proprietari, dar și elimină foarte din multele discuțiile obositoare și fără rost care nu fac decât să ducă la tergiversarea sau adâncirea problemelor.
Florian Munteanu, site manager