Asociații360 este un proiect editorial de analiză, opinie și informare care prezintă situații concrete din domeniul asociațiilor de proprietari prin raportare la cadrul legal aplicabil și care oferă opinii documentate privind interpretarea și aplicarea Legii 196/2018, formulând atunci când este cazul propuneri de îmbunătățire a acesteia.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
La data de 1 martie 2024, Judecătoria Bacău a admis acțiunea civilă formulată de o asociație de proprietari din municipiul Bacău și a obligat-o pe fosta administratoare la plata sumei de 521.026,81 lei. Femeia fusese trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru infracțiunea de delapidare, însă între timp a intervenit prescripția faptelor din punct de vedere penal, judecându-se astfel doar latura civilă. Hotărârea nu este definitivă, existând posibilitatea formulării apelului în termen de 10 zile de la comunicarea motivării hotărârii.
Astfel, prin rechizitoriul emis la data de 12.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, fosta administratoare a asociației de proprietari pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, conform prevederilor art. 295 alin. 1 din Codul Penal.

În faza de urmărire penală, asociația de proprietari s-a constituit parte civilă cu suma de 333.279,87 lei, reprezentând prejudiciul material avut în vedere inițial cu ocazia expertizei extrajudiciare, dar până la începerea cercetării judecătorești, pretențiile au fost majorate la valoarea de 521026,81 lei.
Printre probele administrate în faza de urmărire penală s-au numărat: sesizări formulate de mai multe persoane; declarația președintelui asociației, declarații ale martorilor, procese verbale întocmite cu ocazia desigilării sediului asociației și a inventarierii documentelor/bunurilor existente;; adresele transmise de furnizorii de utilități; raportul de expertiză contabilă extrajudiciară; raportul de expertiză contabilă judiciară.
În ceea ce privește infracțiunea de delapidare în formă continuată instanța a reținut că aceasta a fost comisă în perioada în perioada 2010 – 04.02.2017, faptă pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale în data de 03.04.2022, iar inculpata nu a solicitat continuarea procesului penal - prin urmare instanța a dispus încetarea procesul penal pornit pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, dar a admis acțiunea civilă formulată asociația de proprietari și a obligat inculpata la plata sumei de 521.026,81 lei.
Florian Munteanu, site manager