DESPRE PROIECT: asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de proprietari.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
„Spațiile comerciale situate la parterul sau în structura condominiului care nu sunt racordate la rețelele comune ale imobilului sunt exceptate de la plata cheltuielilor comune aferente întreținerii și administrării condominiului, cu excepția celor ce privesc întreținerea structurii de rezistență, a acoperișului și a elementelor comune de siguranță” – această propunere de modificare a Legii 196/2018 aparține deputatului Florin - Claudiu Roman (PNL). Amendamentul a fost admis cu unanimitate de voturi de Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului (al cărei președinte este fix deputatul Florin-Claudiu Roman) și de Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Amendamentul a fost completat și face parte din propunerea de modificare a Legii 196/2018 prin care se aduc îmbunătățiri procedurii de convocare a adunărilor generale – documentul cu toate modificările propuse (inclusiv partea de convocare a adunărilor generale) a fost transmis Biroului Permanent al Camerei Deputaților și este posibil ca în toamnă să fie supus votului deputaților.
De ce este un abuz, ca să nu mai spun că propunerea este inclusiv contrară altor prevederi ale Legii 196/2018 ? ... întrucât părțile comune din cadrul unui condominiu constituie un drept de coproprietate forțată, iar cheltuielile aferente întreținerii și administrării proprietății comune cad în sarcina tuturor proprietarilor.
Legea 196/2018, art. 2 l): cotă-parte indiviză - cota-parte de proprietate comună forțată, exprimată procentual, care îi revine fiecărui proprietar individual și este calculată ca raportul dintre suprafața utilă a proprietății individuale și suma suprafețelor utile ale tuturor proprietăților individuale din condominiu ...
art. 48(5): Hotărârile luate, în conformitate cu prevederile alin. (1)-(4), obligă toți proprietarii să participe, în proporțiile stabilite de adunarea generală, la plata lucrărilor, precum și la cheltuielile de funcționare, administrare, întreținere și de înlocuire a părților comune sau a elementelor transformate sau create.
Ce se va întâmpla dacă proprietarul unui spațiu comercial va dori să depună o sesizare președintelui asociației – să înțeleg că acesta va fi nevoit să răspundă sesizării, și îl va reprezenta în aceeași măsură pe un proprietar și pe deținătorul unui spațiu comercial, în condițiile în care acesta din urmă nu contribuie cu suma ce-i revine la remunerația reprezentantului asociației ... aceeași situație este valabilă atât pentru administrator cât și pentru cenzor.
Un amendament asemănător, dar care a fost respins prin vot în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, a aparținut deputatului Alexandru-Paul Dimitriu (USR), care l-a formulat în felul următor: „Spațiile comerciale situate în structura condominiului, care nu au acces la spatiile comune și care nu sunt racordate la rețelele comune ale imobilului sunt exceptate de la plata cheltuielilor comune aferente întreținerii și administrării condominiului, cu excepția celor ce privesc întreținerea structurii de rezistență, a acoperișului și a elementelor comune de siguranță.”
Prin urmare, asta este grija mare a parlamentarilor, și anume cum să-i scutească de unele cheltuieli pe cei care dețin spații comerciale la parterul blocurilor, chiar dacă asta înseamnă să încalce alte prevederi ale Legii 196/2018. Dacă unii dintre cei care dețin aceste spații comerciale în condominii, sunt atât de deranjați de faptul că trebuie să suporte cota ce le revine din cheltuielile asociațiilor de proprietari, de ce nu-și mută afacerea într-un imobil pe care-l dețin în proprietate – poate că nu au același vad comercial, sau poate că sumele pe care ar trebui să le cheltuie ca să aibă propriul spațiu ar fi mult mai mari? Atunci când achiziționezi o proprietate într-un condominiu cu destinația de locuință sau cu altă destinație decât cea de locuință, este firesc să-ți asumi acest lucru și să contribui la cheltuielile care îți revin pentru întreținerea și administrarea proprietății comune.
Nu mai contează că Legea 196/2018 este deficitară din anumite puncte de vedere, nu mai contează că de peste 20 de ani multe dintre primării fac ce vor legat de ceea ce însemnă corecta respectare și aplicare a legislației privind asociațiile de proprietari, în schimb contează că sunt nemulțumiți unii dintre proprietari și trebuie neapărat legiferat în favoarea lor ...
Florian Munteanu, site manager