Site de informare care militează pentru apărarea drepturilor legitime ale proprietarilor. Susținem informarea corectă a proprietarilor din condominii!

Termeni și condiții

DESPRE PROIECT:  asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de  proprietari.

URMĂREȘTE-NE:

CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro

Jurnalistul care luptă în instanță pentru respectarea Legii 196/2018 de către Primăria Constanța, și-a găsit cauciucurile tăiate în a doua zi de Crăciun.
27 decembrie 2024

Jurnalistul care a atacat în instanță un regulament abuziv al Primăriei Constanța față de proprietarii din condominii, și-a găsit cauciucurile tăiate în a doua zi de Crăciun

     Jurnalistul care a atacat și a obținut în primă instanță anularea regulamentului activităților comerciale din municipiul Constanța, și-a găsit anvelopele tăiate în a doua zi de Crăciun. În aceeași situație s-a aflat și un vecin care este și el parte în respectivul dosar, care în momentul de față se află în stadiu de apel.

     Mesajul postat în data de 26.12.2026, pe pagina de facebook Constanța 100% - CT100.ro:

   „Asta este mașina ziarului. Am găsit-o așa în ziua de Crăciun. Era parcată pe un loc regulamentar. Anvelopele erau montate acum o săptămână.

    Dacă cineva crede că ne intimidează, se înșală.

    Evident, fac plângere penală. 

    P.S 1. Și-a mai găsit anvelopele tăiate un vecin cu care am atacat în instanță (și am câștigat) regulamentul activităților comerciale din municipiul Constanța. De restul mașinilor nu s-au atins.

    P.S. 2. Am făcut plângerea penală.”

 

     Regulamentul în cauză a fost propus de primarul în funcție Vergil Chițac și a fost votat în ședința de consiliu local din data de 29 iunie 2023 de toți consilierii prezenți (PNL, PSD și USR), și prin care s-a stabilit că nu mai este nevoie de acordul asociației și nici al proprietarilor direct afectați, în cazul deschiderii unor unități de alimentație publică (cafenele, restaurante, terase, baruri etc) la parterul sau pe terasele blocurilor, dacă programul de funcționare declarat este între orele 8 și 22. Niciunul dintre consilierii locali prezenți la ședință nu a ridicat problema nerespectării vreunei norme legale în vigoare (deși este clar că a fost încălcat art. 40 din Legea 196/2018), la fel cum nici Prefectura Constanța nu a avut nimic de obiectat, cu toate că a fost sesizată în acest sens inclusiv de subsemnatul.

     Dacă suspiciunile se vor confirma și infracțiunea a fost comisă din cauza demersului jurnalistului Cristian Hagi de a anula în instanță un regulament ilegal și abuziv astfel încât Primăria Constanța să respecte prevederile legale în vigoare, nu este decât un atac de cea mai joasă speță la adresa unui reprezentant al presei, care nu numai că a atras atenția asupra încălcărilor legii, dar a și inițiat o acțiune judecătorească în acest sens.

     Deși suntem la finalul anului 2024, Primăria Municipiului Constanța continuă același drum eminamente greșit pe care l-a pornit de foarte mulți ani, ignorând, încălcând și sfidând prevederile legilor speciale cu privire la asociațiile de proprietari.

     Un alt regulament profund abuziv și ilegal (HCL 393/2018), votat în anul 2018 tot în unanimitate (de consilierii locali PNL, PSD și PMP), se află încă în vigoare de mai bine de 6 ani, și conține o serie prevederi contrare Legii196/2018, printre care se numără:

  • modificarea unor sancțiuni prevăzute în Legea 196/2018 (unele fiind micșorate de până la 5 ori față de cele regăsite la art. 102);
  • condiționarea efectuării controlului financiar în cadrul asociațiilor de proprietari, de existența unei contestări a listei de plată de către un proprietar, dar și de efectuarea unui control realizat de către cenzor asupra gestiunii financiar-contabile și de comunicarea raportului / procesului - verbal cu rezultatele acestei verificări compartimentului specializat;
  • un alt abuz este cel referitor la obligarea reprezentanților asociațiilor de proprietari de a declara Primăriei Municipiului Constanța, nu mai puțin de 33 de tipuri de date identificare și de structură/componență a asociațiilor de proprietari, printre care se află: numărul proprietăților individuale (apartamente sau spații cu altă destinație) – pentru fiecare scară de bloc se cere evidențiere separată; numărul membrilor asociației; numărul de persoane din cartea de imobil; numărul de persoane din ultima listă de plată etc.

 

     Prin urmare, în loc să corecteze ceea ce este greșit și să se adopte legi locale în concordanță cu normele legale în vigoare, pe tot parcursul anului 2024, Primăria Municipiului Constanța a înțeles să continue pe același drum al ignoranței și dezinteresului față de legislația privind asociațiile de proprietari, timp în care sunt vandalizate autoturismele unor persoane care luptă tocmai pentru respectarea și aplicarea Legii 196/2018.

     Concluzia care se poate extrage este că există o reală posibilitate ca să se fi iscat un mare deranj (pe mai multe paliere) din cauza faptului că Primăriei Constanța i se cere cu insistență să înceteze cu vechile practici cu care s-a obișnuit de atâta timp, și prin hotărârile care se adoptă la nivel local să nu mai fie încălcată legislația cu privire la asociațiile de proprietari.

 

Florian Munteanu, site manager

Alte Articole