Asociații360 este un proiect editorial de analiză, opinie și informare care prezintă situații concrete din domeniul asociațiilor de proprietari prin raportare la cadrul legal aplicabil și care oferă opinii documentate privind interpretarea și aplicarea Legii 196/2018, formulând atunci când este cazul propuneri de îmbunătățire a acesteia.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT : florian.munteanu@asociatii360.ro
Proprietarul unui apartament situat în Ploiești a ajuns în instanță cu asociația de proprietari după ce locuința sa, aflată la ultimul etaj al blocului, a fost grav afectată de infiltrațiile de apă provocate de problemele existente de mai mulți ani la nivelul hidroizolației acoperișului.
Proprietarul a cerut instanței să oblige asociația de proprietari să repare acoperișul blocului, astfel încât apele pluviale să nu se mai infiltreze în apartamentul său.
În apărarea lor, reprezentanții asociației de proprietari au arătat că, începând din anul 2012, au fost făcute în mai multe rânduri lucrări de izolație a plafonului de pe acoperișul blocului, chiar deasupra apartamentului în cauză. Potrivit acestora, astfel de lucrări au fost realizate în anii 2016, 2018 și 2023, de către societăți autorizate.
În același timp, au precizat că pe acoperiș se află o antenă RCS-RDS, amplasată cu acordul tuturor proprietarilor, iar persoanele angajate de societatea care asigură mentenanța acesteia folosesc deseori spațiul aflat deasupra apartamentului afectat de infiltrații. Pentru a ajunge la antenă, acestea traversează suprafața respectivă, ceea ce, în opinia asociației, ar fi contribuit la degradarea plafonului din dreptul apartamentului.
În aceste condiții, asociația a susținut că responsabilitatea pentru degradarea izolației aparține celor care dețin antenele de pe bloc și că nu poate fi considerată responsabilă pentru situația creată, având în vedere că a efectuat în permanență lucrări de reparații.
Instanța a analizat documentele și probele prezentate în proces, precum și susținerile ambelor părți, și a reținut că nu contează de câte ori au fost făcute reparații sau când au fost realizate acestea, atât timp cât lucrările nu și-au atins scopul pentru care au fost efectuate.
Totodată, instanța a arătat că, dacă reprezentanții asociației au considerat că alte persoane sunt responsabile pentru degradarea izolației, aceștia puteau solicita de la persoanele respective recuperarea cheltuielilor făcute pentru lucrările de remediere.
Prin hotărârea pronunțată, instanța a obligat asociația de proprietari să repare acoperișul blocului, astfel încât apele pluviale să nu se mai infiltreze în apartamentul proprietarului.
Asociația de proprietari a fost obligată, de asemenea, să plătească suma de 3.500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Din această sumă, 1.500 de lei a reprezentat onorariul expertului, iar 2.000 de lei onorariul avocatului.
În cele din urmă, faptul că au fost realizate în timp mai multe lucrări de reparații nu a fost suficient pentru a înlătura problema cu care se confrunta proprietarul, câtă vreme infiltrațiile au continuat să-i afecteze apartamentul. Pentru asociația de proprietari, obligația de a remedia situația a fost îndeplinită abia după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, cu costurile suplimentare aferente.
Florian Munteanu┃asociatii360.ro