DESPRE PROIECT: asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de proprietari.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
După anularea de către Tribunalul Constanța (hotărârea nefiind deocamdată definitivă) a regulamentului care permite deschiderea spațiilor comerciale la parterul blocurilor, fără acordul proprietarilor direct afectați și al asociației, au apărut și primele reacții din partea reprezentanților unor partide politice de la nivel local, dar și a primăriei, în cuprinsul cărora nu se regăsește nicio referire la încălcarea legislației privind asociațiile de proprietari prin hotărârile de consiliu local adoptate.
La solicitarea jurnalistului Cristian Hagi au răspuns reprezentanții PSD și USR Constanța, dar și din partea Primăriei Municipiului Constanța a fost formulată o poziție, în timp ce reprezentanții PNL Constanța a ales să nu transmită nimic.
Niciunul dintre răspunsurile oferite și pe care le regăsiți în articolul apărut pe ct100.ro, nu face referire la încălcarea Legii 196/2018.
Pentru Primăria Municipiului Constanța reprezintă un mod de lucru ce pare că a intrat în obișnuință în ceea ce privește încălcarea prevederilor Legii 196/2018 prin hotărârile de consiliu local, nefiind la prima abatere gravă în acest sens.
Astfel, într-una dintre anexele pe care le conține HCL 393/2018, reprezentanții asociațiilor de proprietari din Constanța sunt obligați să declare primăriei nu mai puțin de 33 de tipuri de date, unele dintre acestea fiind extrem de utile politicienilor locali în preajma alegerilor, printre care se regăsesc:
Evident că pentru neîndeplinirea acestor obligații este prevăzută și o sancțiune care poate fi aplicată pentru „necomunicarea ori comunicarea cu întârziere compartimentului specializat, a formularului prevăzut la Anexa 1 sau a datelor de contact actualizate ca urmare a modificărilor ulterioare ” ... se sancționează cu amendă de la 300 la 1000 lei.
Și ca nu cumva să le scape posibilitatea de a obține aceste date, a mai fost adăugat și articolul prin care administratorul este obligat să le comunice departamentului specializat, dacă asociația de proprietari nu are președinte.
Conform aceluiași HCL, controlul în cadrul asociațiilor de proprietari este și el condiționat și se se exercită (contrar prevederilor Legii 196/2018) numai după efectuarea de către cenzor a verificării gestiunii financiar - contabile și numai dacă proprietarii au depus contestație cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, la președintele asociației, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată.
Tot prin acest HCL sunt modificate valorile sancțiunilor, așa cum sunt prevăzute ele în Legea 196/2018, astfel este prevăzut că se sancționează cu o amendă de până la 5 ori mai mică față de dispozițiile art. 102 din Legea 196/2018, nedepunerea la timp de către administratorii de condominii a situației elementelor de activ și pasiv, la fel și refuzul de a pune la dispoziția reprezentanților administrațiilor publice locale documentele și informațiile solicitate cu privire la activitatea asociației de proprietari.
Spre exemplu, obstrucționarea sau eschivarea de la controlul financiar și/sau refuzul de a pune la dispoziția reprezentanților administrațiilor publice locale, documentele și informațiile solicitate cu privire la activitatea asociației de proprietari, în baza art.102. (1) lit. e) coroborat cu art.102. (2) lit. c) din Legea 196/2018, se sancționează cu amendă de la 2.500 la 5.000 lei, nu așa cum este prevăzut în această hotărâre de consiliu local, cu sancțiuni pornind de la 500 lei.
Florian Munteanu, site manager