Asociații360 este un proiect editorial de analiză, opinie și informare care prezintă situații concrete din domeniul asociațiilor de proprietari prin raportare la cadrul legal aplicabil și care oferă opinii documentate privind interpretarea și aplicarea Legii 196/2018, formulând atunci când este cazul propuneri de îmbunătățire a acesteia.

URMĂREȘTE-NE:

CONTACT : florian.munteanu@asociatii360.ro

     Un proprietar sau orice persoană care consideră că o hotărâre a adunării generale i-a încălcat un drept poate cere instanței să dispună anularea acesteia. Legea 196/2018 oferă această posibilitate prin două prevederi importante:

• articolul 29 alin. (2) prevede că, dacă o hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari, o decizie a comitetului executiv sau a președintelui este contrară prevederilor legii ori este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, aceștia sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său poate sesiza cenzorul/comisia de cenzori, compartimentele prevăzute la art. 10 sau, după caz, poate solicita instanței anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau deciziei și/sau repararea pagubei cauzate;
• articolul 52 alin. (1) prevede că, dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere al asociației de proprietari ori este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, aceștia sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său pot/poate ataca în justiție respectiva hotărâre.

     Până aici, lucrurile sunt destul de clare: legea permite atacarea în instanță a unei hotărâri a adunării generale. Apare însă o întrebare firească: în cât timp proprietarii pot iniția demersurile pentru contestarea hotărârilor adunării generale?

     Legea 196/2018 nu stabilește un termen în care proprietarul sau persoana interesată trebuie să se adreseze instanței de judecată pentru anularea unei astfel de hotărâri. Răspunsul se regăsește în prevederile Codul civil privind prescripția. În funcție de ceea ce a fost încălcat și de interesul pe care îl protejează norma respectivă, putem avea de-a face cu o nulitate relativă sau cu o nulitate absolută, iar diferența dintre cele două este importantă atunci când vorbim despre termenul în care hotărârea poate fi contestată.

     În cazul nulității relative, este vorba, în esență, despre o situație în care este afectat un drept sau un interes propriu al unei persoane. Cel care se adresează instanței trebuie, prin urmare, să arate ce drept sau interes personal i-a fost încălcat și de ce are nevoie de intervenția instanței pentru a-l proteja. În această situație termenul de prescripție este de 3 ani, respectiv cel prevăzut de art. 2517 din Codul civil.

     Cu alte cuvinte, atunci când anularea unei hotărâri este cerută pentru protejarea unui drept sau interes personal și ne aflăm în situația unei nulități relative, acțiunea trebuie introdusă în termen de 3 ani de la data la care a avut loc adunarea generală. Nu este suficient ca proprietarul doar să invoce faptul că nu este de acord cu hotărârea, ci trebuie să aibă un interes propriu, determinat, legitim și personal.

     În ceea ce privește nulitatea absolută, situația este diferită. Aici nu vorbim doar despre protejarea unui interes personal, ci despre încălcarea unei reguli instituite pentru apărarea unui interes general sau colectiv. Tocmai de aceea, legea tratează diferit această situație și nu stabilește același termen de 3 ani.

     Articolul 1.249 din Codul civil prevede că, dacă legea nu stabilește altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție. În același sens, art. 2.502 alin. (2) arată că sunt imprescriptibile, printre altele, drepturile referitoare la acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic. Asta înseamnă că, atunci când este vorba despre nulitate absolută, nu mai avem limita de 3 ani întâlnită în cazul nulității relative. Dreptul de a cere constatarea nulității absolute fiind imprescriptibil.

     Este important însă să nu privim această diferență ca pe o regulă simplă de tipul „orice încălcare a legii poate fi contestată oricând”. Pentru a stabili dacă o anumită hotărâre este afectată de nulitate relativă sau absolută trebuie analizată situația concretă, inclusiv natura normei încălcate și interesul pe care aceasta urmărește să îl protejeze.

     De reținut: dacă este vorba despre nulitate relativă, termenul general de prescripție este de 3 ani, iar proprietarul trebuie să știe ce anume contestă și ce interes are de apărat. Dacă ne aflăm în situația nulității absolute, dreptul de a solicita constatarea acesteia este imprescriptibil.

Florian Munteanu┃asociatii360.ro

Alte Articole