DESPRE PROIECT: asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de proprietari.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
Alimentarea cu apă din municipiul Roman este o problemă care trenează de mult timp și pare că nu se mai termină. Sunt ani de zile de când locuitorii din Roman se confruntă cu numeroase întreruperi din cauza deselor avarii ale sistemului determinate de infrastructura depășită (sunt magistrale care au o vechime de peste 50 de ani și care necesită imediat a fi înlocuite sau o reabilitare majoră) și stau zile întregi fără apă sau cu presiune redusă la robinete, inclusiv din cauza nivelului scăzut al apei în captările de adâncime și de suprafață pe care le face furnizorul serviciului. A fost instituit inclusiv un program de reducere a presiunii apei pe timp de noapte (între orele 22 și 3-4 dimineața) astfel încât să se permită acumularea unei rezerve de apă necesare funcționării sistemului în parametri optimi pe timp de zi. Deși au fost înlocuite conducte ce însumează o lungime de aproximativ 30 de km, problema presiunii apei tot nu s-a rezolvat întrucât au apărut avarii și implicit pierderi pe conductele vechi.
Pe fondul acestei situații se mai adaugă pierderile de apă ale întregului sistem. Spre exemplu, un studiu efectuat în anul 2021 a arătat că mai puțin de jumătate din apa plecată din rezervoarele distribuitorului regional ajunge să fie contorizată și implicit facturată consumatorilor, asta deși în canalizarea orașului a intrat o cantitate sensibil mai mare decât cea plecată din rezervoare. În mod concret diferența dintre apa livrată și cea facturată se ridica la peste 2.500.000 de metri cubi, ceea ce ar fi greu de presupus că întreaga cantitate a fost determinată doar de avariile apărute la rețeaua de distribuție.
Această situație a afectat implicit și asociațiile de proprietari, care se confruntă nu numai cu problemele prezentate anterior, dar și cu diferențe semnificative de apă rezultate în urma citirilor apometrelor individuale și a celor generale, ceea ce a creat o nemulțumire suplimentară pe fondul celei deja existente - sunt cazuri ale unor scări de bloc unde diferențele dintre citiri ajung între 10 și 16 metri cubi pe lună de persoană.
Așa cum spuneam, problema apei potabile și a diferențelor care persistă de mai mulți ani în mare parte din asociațiile de proprietari, a dus la discuții tensionate raportate la modul de funcționare al acestora, punându-se în discuție desființarea asociațiilor de proprietari, considerate a fi principala cauză în acest context, fapt ce s-a concretizat inclusiv printr-o petiție lansată în mediul online care a adunat peste 500 de reacții și 540 de semnături.
În mod cert nu desființarea asociațiilor de proprietari este soluția, pentru că vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, cu sau fără Legea 196/2018, cu sau fără asociațiile de proprietari, tot suntem nevoiți să ne raportăm la prevederile codului civil în ceea ce privește gestionarea și administrarea condominiilor. Acum că legea este mult perfectibilă sau că asociațiile de proprietari ar putea fi administrate și reprezentate într-un mod mai eficient, cu siguranță da. Din păcate și Primăria Roman prin departamentul specializat, îmi pare că manifestă mult prea multă discreție în raport cu problemele existente în cadrul asociațiilor de proprietari din municipiu.
Florian Munteanu, site manager