Site de informare care militează pentru apărarea drepturilor legitime ale proprietarilor. Susținem informarea corectă a proprietarilor din condominii!

Termeni și condiții

DESPRE PROIECT:  asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de  proprietari.

URMĂREȘTE-NE:

CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro

Adunarea generală reprezintă organul de conducere al unei asociații de proprietari, fiind locul unde se adoptă cea mai mare parte a hotărârilor - vot vs. cvorum
29 august 2024

Adunarea generală a asociației de proprietari: vot vs. cvorum

     Adunarea generală reprezintă (sau cel puțin așa ar trebui) organul de conducere al unei asociații de proprietari, fiind locul unde se adoptă cea mai mare parte a hotărârilor care vizează activitatea asociației.

     Pentru ca desfășurarea unei adunări generale să fie în acord cu prevederile Legii 196/2018, în primul rând ar trebui să se respecte procedura de convocare, urmând ca ulterior în cazul adunărilor convocate (ordinare sau extraordinare) să fie atins un cvorum de minim de 50%+1 prevăzut de lege în ceea ce privește numărul de membri proprietari prezenți fizic sau prin reprezentanți. După îndeplinirea acestor condiții adunarea generală își poate începe desfășurarea, urmând ca în cadrul ei să se supună la vot punctele de pe ordinea de zi.

 

     Potrivit Legii 196/2018, votul asupra punctelor de pe ordinea de zi se împarte în două categorii:

  • vot ce are o pondere proporțională cu cota parte indiviză deținută de fiecare membru proprietar în parte - care se aplică în cazul hotărârilor cu privire la stabilirea fondurilor pentru consolidare, reabilitare și modernizare a proprietății comune;
  • vot pe unitate imobiliară, în cazul celorlalte tipuri de hotărâri.

 

     Prin urmare, în situația în care unul sau mai mulți proprietari dețin mai multe proprietăți individuale în condominiu (spații de locuit sau cu altă destinație decât cea de locuit), puterea votului exprimat (indiferent dacă este proporțional cu cota parte indiviză sau pe unitate imobiliară) va crește proporțional cu numărul și/sau cu totalul suprafețelor utile ale proprietăților deținute.

     În ceea ce privește cvorumul care este necesar pentru o legală întrunire și desfășurare a unei adunări generale convocate, acesta se determină în funcție de numărul proprietarilor membri ai asociației, persoane fizice sau juridice care dețin un drept de proprietate asupra a cel puțin unei unități de proprietate imobiliară. Drept urmare, calitatea de membru nu poate fi multiplicată în funcție de numărul de proprietăți pe care acesta le posedă.

     Exemplificând cele menționate - să presupunem că avem un condominiu format din 10 apartamente care au aceeași suprafață utilă, dar unul dintre proprietari deține 5 apartamente, restul de cinci aparținând unor proprietari distincți. În cazul votului (indiferent de tipul lui), proprietarul care deține cele cinci apartamente va avea o pondere de cinci ori mai mare decât a oricăruia dintre ceilalți proprietari. În schimb în cazul cvorumului, pragul minim necesar care va trebui atins pentru desfășurarea unei adunării generale convocate (ordinare sau extraordinare) va fi de 4 proprietari - întrucât totalul proprietarilor din condominiu este de 6.

     Concluzionând, nu există o corelație între vot și cvorum, membrul proprietar votând proporțional cu numărul și/sau cu totalul cotei părți indivize a proprietăților pe care le deține, în timp ce în cazul stabilirii cvorumului, membrul proprietar va fi luat în considerare o singură dată, indiferent de numărul spațiilor de locuit sau cu altă destinație decât cea de locuit care-i aparțin în cadrul condominiului.

 

Florian Munteanu, site manager

Alte Articole