DESPRE PROIECT: asociatii360.ro a fost conceput din dorința de a evidenția poziția de extremă vulnerabilitate în care se află proprietarul, gravele problemele de funcționalitate ale Legii 196/2018, dar și de felul în care această lege este înțeleasă și aplicată de persoanele implicate în activitatea asociațiilor de proprietari.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
Problemele în respectiva asociație au pornit în urmă cu peste șase ani, când proprietarii s-au trezit cu o antenă de telefonie mobilă montată pe terasa unuia dintre blocurile ce fac parte din asociație. Administratorul de atunci și-a asumat ilegal și calitatea de președinte, timp în care a negociat și a semnat cel puțin un contract, considerat păgubos pentru asociație de către unii dintre proprietari.
Între timp, toți cei aflați la acel moment în funcțiile de reprezentare și de execuție și-au înaintat demisiile, fiind înlocuiți de alte persoane (care aparent nu erau străine de ceea ce se întâmplase), alegerea lor fiind atacată în instanță, judecătorii anulând hotărârile adunării generale, prin care fuseseră aleși: președintele, administratorul și cenzorul.
*sursa informațiilor: vremeanoua.ro
Florian Munteanu, site manager