Asociații360 este un proiect editorial de analiză, opinie și informare care prezintă situații concrete din domeniul asociațiilor de proprietari prin raportare la cadrul legal aplicabil și care oferă opinii documentate privind interpretarea și aplicarea Legii 196/2018, formulând atunci când este cazul propuneri de îmbunătățire a acesteia.
URMĂREȘTE-NE:
CONTACT: florian.munteanu@asociatii360.ro
Este vorba despre o asociație de proprietari din Constanța care în momentul de față are o datorie de aproape 40.000 lei către furnizorul serviciului public de alimentare centralizată cu energie termică și apă caldă, dar în istoricul asociației datoriile s-au tot rostogolit de peste 10 ani, uneori fiind achitate și ulterior acumulându-se altele.
Administratorul care a fost amenințat activează de 2 ani în asociație, iar în acest timp datoriile către furnizorul de energie termică au scăzut de la peste 100.000 lei la aproximativ 38.000 lei.
Evident că administratorul nu are nicio implicare directă și nu este cu nimic vinovat în această situație, el fiind doar cel care a transpus în lista de plată hotărârile adunării generale. Responsabilitatea directă pentru apariția dezechilibrelor financiare din asociație nu revine administratorului, ci aparține proprietarilor - mai exact este din cauza modului în care asociația, ca întreg, a decis să nu intervină la momentul oportun pentru recuperarea debitelor de la proprietarii cu restanțe.
Revenind la proprietarul nemulțumit și la reacția lui greșită și exagerată care a fost generată de faptul că tot plătește cheltuieli de natură juridică (de fapt el plătind pasivitatea asociației și nepăsarea proprietarilor care s-a întins pe o perioadă lungă de timp), acesta a transmis administratorului un număr de 8 mesaje audio în care recurge la amenințări și intimidări prin formulări de tipul:
Aici puteți asculta aici unul dintre cele 8 mesaje transmise administratorului de către proprietar.
P.S.: ca urmare a acestor mesaje transmise (și nu numai) administratorul și-a înaintat demisia, urmând ca proprietarii să gestioneze cum știu mai bine situația în care se află asociația.
Florian Munteanu, site manager